cât de departe-i palatul vieţilor anonime

Omul, metamorfoza fără de-nţeles

între două lumi sinonime

am învăţat să mor mai frumos

dragostea persistă în tăcere

transmite reverberaţii

de durere

coşmarul tinereţii

îmbătrânirea lentă

ceea ce nu mă ucide

mă face sclav al durerii

sunt clona umbrei mele

ne-mbrăţişăm în jocuri de cuvinte simple

ne-ascundem în jocuri de lumini

şi de imagini succesive

şi cui i-ar păsa de umbra întemniţată de un soare hain

fără de tine razele sunt muguri de zăpadă ce-mi zgârie retina

faţa de pernă încă mai păstrează la colţ un zâmbet

şi acostez la ţărmul viselor

nu există lege în ceea ce priveşte direcţia timpului

nu există lege în ceea ce priveşte amorul

suntem născuţi din aceeaşi ţărână

praf aruncat în ochii existenţei

lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori

te pierd printre ecouri rupte de cadenţă

diforme gânduri exorcizând

tăcerea

suntem suflete pierdute

ca florile-n oceane

de furtuni