Seara blanda curge lina
In culori portocalii,
Cerul plin e de lumina
Si de raze rozalii
Care viu izbesc in geamul
Cerului, mangaie norii
Si aflandu-si intreg neamul
Muta de pe arcurii sorii.

E tacerea milenara
Care impresoara ganduri,
Spleenul negru vrea sa doara
Si sa-mpuste randuri-randuri
De pestrite cimitire
Din amurg bolnav de roze
Si sa smulga din privire
Cafeneaua cu mimoze.

Pace-adanca, praf in drum,
Ingeri blonzi coboara-n lume.
Stau doar singur si-ntreb "cum?"
Si mi se raspunde-anume
Din eternul adormit
Odihnindu-se in soare,
Cu vechi vinul, si grait
Intr-o floare care moare.

O, e ora care doare,
Cand lumina pleaca-n cer
Spre a nu se mai intoarce
Si sa doarma in eter.
O, e cerul care tace
In fumat de soare, lung.
O, e toamna care bate
In portile unui vechi burg.

O, e moartea linistita,
A-sfintitul se asaza
Bland in racla si se-nchina
Pana maine la amiaza.
O, e negrul care umbla
Viu, prin spiritele noastre.
O, e cerul plin de umbra
In caderi de stele caste.