Calea florilor albastre

În calea florilor albastre
S-au pus petale sângerii,
Aceleași clipe la ferestre
Au plâns prin ochii fumurii.

Doar vântul le-a mai strâns în palme
Și le-a șoptit fiori de vis,
Prin el în timpurile calme
S-a prevestit destinul scris.

Albastrul s-a închis în sine,
S-a ofilit și a murit,
Petale roșii eu voi ține
Pe locul simțului dorit.

Din clipa dulce dintr-o vară
A mai rămas miros de crin,
Căci florile din acea seară
Stau incolore sub arin.

……………………………

Eu mulțumesc că ard în mine
Scântei – din nou, mai mult, etern –
Frumosul stă în cine ține
Să aibă câmpul înflorit.

………………………………

Zâmbesc prin raze stele moarte
Ce-au revenit pe cer senin,
Iar la fereastră simt că-mi bate
Albastrul… cerului senin.