Urăsc să trăiesc între mine și tine.
E ca și cum aș trăi între ruine.
Și urăsc să mor între noi doi,
Ca și cum aș muri între risipitele ploi.

Urăsc cărămizile ce le zidesc
În pereții ce sufletele ni le străjuiesc.
Îmi par a fi cânturi de înviere
Repetate insistent cu aceeași durere.

Urăsc cu tot sufletul din galaxie
Clipele ce ne despart de omenie.
O umbră de cometă ce în lumină
Se întinde pe a noastră retină.
Urăsc așa cum nimeni nu poate
Cuvintele ce ne dor, neexprimate.