un urlet îi zorește și dau fugă
într-un desiș de umbre din pădure
ea nu mai poate goana s-o îndure
de greul dus și i-a oprit cu-o rugă

dă muget cerbul turmei să adaste
atent pândind viclenele sclipiri
sfârșită de efort și opintiri
începe ciuta truda de a naște

un ied plăpând ce frigu-l aburește
se zbate să se-nalțe pe picioare
și-ncearcă să-l ferească de răcoare
când blana umezită-i netezește

purtând spre ei a lupilor căutare
le vine din pădure semn de frică
către jivine coarnele-și ridică
el tatăl ce rămâne pe cărare

vrea timp să mai câștige până turma
s-o-ndepărta în noaptea-ntunecoasă
de haită în pădurea prietenoasă
și prin tufișuri își va pierde urma

s-a dat pe el dând iedului iar viață
oprind pe lupi din cruda hăituire
și-apoi se stinge ca o amintire
privind înspre pădure ca prin ceață