Obosită,
vorba-mi se culcă pe-o parte
și, prefăcându-se moartă,
se afundă
în acea lenevie abruptă
ce seamănă puțin cu inocența sofisticată
a plopilor aflați pe marginea unui drum,
pe care nu umblă niciodată nimeni
din lipsă de firescul
unui clar nefiresc.

Și o cam doare
gura ce-a scrâșnit-o-ntre dinți
într-o suită de subînțelesuri
la nunta luminii
cu un butuc de viță-de-vie,
pe când încetase demult să mai ningă
cu îngeri răniți
prin te miri ce bătălii
purtate fără de miză.

Obosită și golită de sens,
vorba-mi se culcă pe-o parte
și, prefăcându-se moartă,
adoarme-ntrezită
într-o periculoasă invidie
față de adevărata tăcere.