Dacă am fi trei păsări

În astfel de vremuri, aș vrea să fiu pasăre. Pasărea nu întreabă de ce clipa este așa cum este – pur și simplu o acceptă. Așa cum spunea Robert Frost, pasărea nu știe ce fel de pasăre e. O pasăre n-ar pălăvrăgi (deși ar putea să
cânte) despre o dimineață ca aceasta.

Copacul raiului
începe să înflorească
aproape de pământ

În timpul plimbării noastre de dimineață – cei doi câini și cu mine – e atâta prospețime în aer și cerul e atât de pur, ca și cum primăvara a început în luna mai. Soarele e parțial ascuns vederii, tivind norii care seamănă cu niște
lebede, cu un galben precum narcisele. Nori cu aripi de îngeri, iar în mintea mea nu pot rosti decât cuvântul divini, pe cerul de un albastru deschis, a cărui
culoare e o binecuvântare absolută. Fiecare copac se distinge clar printr-o individualitate pronunțată, ca și cum el ar fi fost creat ca pivot al lumii în continuă mișcare, iar soarele strălucește suficient printre nori ca să dea fiecărei frunze un luciu clar ca după ploaie. Toate detaliile fiecărui copac parcă s-au născut acum și sunt perfecte, ca și cum ar fi dintr-un model ideal sau un arhetip al Creatorului. E ca și cum aș purta ochelari cu dioptria 3: am senzația că văd și ating tot spațiul din jurul fiecărui copac. Plutesc în aer, iar câinii aleargă tot timpul fără să atingă suprafața drumului care e aproape
fosforescentă. Încă de la izvorul și originea lumii totul se referă la noi, unul dintre sensurile Creației primordiale…

Dacă am fi trei păsări
Ne-am face cuibul
În copacii acestei dimineți