alergam pe un pământ vertical
treceam cumva și de trepte
spre ziduri albe
uneori le spuneam nori
atingeam viitorul cu degetele
și dispărea
lăsam urme din noi
pe marginea de nord a închipuirii
eram desculți și oblici
alunecând pe lapte ca peștii-timp
copii îndepărtați de poli
ne visam jocul
într-o lume aparent romboidală
a patra dimensiune pe care
cineva ne scrisese
numele în orb
ca o spirală
în albastru inocent
să putem respira fără aer