caii albi,
frumoșii cai albi
aleargă liberi spre cer,
își leapădă umbre și urme,
copitele lor frământă un vis
mustind sub răni de pământ,
din oasele albe ale strămoșilor
au învățat să-și asculte tăcerea,
în ochii lor limpezi
se oglindește un câmp infinit
pe care speranțele cresc
purtând, spre un timp ce le aparține,
suplețea galopului alb...