Fântâna veche
privesc oglinda apei:
nu mă recunosc.



Locuri străine...
De ce caut iubirea
mereu aiurea?



Pe luciul apei,
furtuna din suflete –
briză ușoară.



Privesc oglinda:
aceeași față mereu
întrebătoare.



Talazul mării?
O pendulă măsurând
timpul din cosmos.



Mă întorc din nou
la casa bunicilor.
Să visez puțin...



Dragostea dintâi:
Visez s-o întâlnesc
în altă viață.



Îți mângâi părul:
în vârful degetelor
pulsul inimii.



Plutind pe apă,
pânză de corabie:
fluture mort.



Privindu-ți ochii
cu ochelarii aburiți.
Caldă-i iubirea!



A sosit toamna,
frunze-n cădere lină.
Moarte ușoară...



Liniștea casei.
Lângă portretul tatei,
fixă, pendula.



Mortul în groapă.
La masă, repede,
un loc cât mai bun.



Cimitir pustiu.
Pâlpâit de candele,
croncănit de ciori.



Culcați în iarbă.
Calul paște liniștit
dorința noastră.



Raze de lună
întâlnind în ferestre
singurătatea.



O cruce nouă
lângă una putredă
Și trilul mierlei...



Iubirea noastră...
Lătratul unui câine
legat cu lanțul.



Momântul mamei
doar c-o floare pitică.
Am fost departe...



În nucul bătrân,
concertul ciorilor,
Singurătate.



Fluturi pe lampă
Când găsim fericirea
amețim un pic.



Câteva molii
pe costumul de mire.
A trecut timpul...



Poze de tânăr.
Ce aparate bune
fabricau atunci!



Întorc clepsidra,
dar timpul curge mereu
în același sens.



Ne plimbăm prin parc,
Printre florile albe
un șobolan mort.



A căzut o stea.
Ce puțin înseamnă
viețile noastre!



A murit mama,
Pendula bate de-acum
clipele mele.



Polen pe deget...
Cine poate învia
fluturele alb?



Ultima frunză
pe-o adiere de vânt
Sunt gata de drum?



Morminte, eroi...
Adevărul de ieri
sunt vecini cuminți.



Salon de spital.
Printre lume străină
un amic bolnav.



Privesc prin perdea:
pe-o coajă de pâine
se bat două vrăbii.



Poștașul sună.
De la o vreme vineri
doar cu facturi.



În casa goală
nu m-așteaptă nimeni:
doar un păianjen.



Pe cer, stelele.
Pe pământ-sufletul meu
învățând zborul.



Zidul scorojit,
prispa, cu trepte rupte,
s-au dus bunicii...



Târziu pe stradă.
Un bețiv dansează
c-o sticlă goală.



Soare-n asfințit.
O pereche cu păr alb
pe banca veche.



Mamă tânără
În cărucior bebelușul
suge un deget.



Singur pe-o bancă.
Toiagul bătrânului
bate-n caldarâm.



Stau singur la geam.
În pânza de păianjen
bâzâie-o muscă.



Bătrânul izvor.
Privesc oglinda apei,
nu mă recunosc.



În podul casei,
din pălăria tatei
scutur amintiri.



Zi de odihnă.
Oameni în biserică
cerșetori la uși.



Lângă semafor.
Printre oameni spilcuiți
un câine murdar.



Din tren văd gara
și-un ceferist nemișcat.
Poate-o statuie?



Arunc în noapte
avioane de hârtie –
încă sunt copil.



Două cruci negre
lângă calea ferată,
Aleargă trenul...



Efemeride
în volute de-o clipă.
Amurgul vieții.



Prispa casei vechi...
Mă înconjoară, blândă,
tristețea tatei.



Singurătate.
Urcă peretele alb
o gâză neagră.



Ceasul s-a oprit.
Cine-i numără de-acum
restul clipelor?



Afară plouă.
Pe prispă s-a rătăcit
un fluture alb.



Închid fereastra
dar tot se-aud manele.
Trag și perdeaua.



Văd podul palmei:
Linia vieți-mi urcă
către nicăieri.



Nori albi trec pe cer.
Îi privesc cum se duc
și-mi număr anii.