guri oțelite nu pot sa rosteasca,
gânduri perfide le fac sa vorbească,
despre trăiri frumoase ce n-au vrut sa știe
ca se vor pierde curand pe vântul ce-adie.
de ce ma macin întotdeauna,
căci la-nceputul nopții fidelă-i tot luna,
doar ei îi vorbesc despre al tău parfum
și-o văd cum schimba forme prin firul de fum.
dar cum să uit dulcele chin,
apropierea orizontală, al placerii venin,
pașind lin spre poarta acelui paradis,
începusem sa te iubesc văzandu-l deschis.
acum ești doar un vis, și-aș vrea sa mor visând,
ești doar un bloc de piatra și-l mângâi sculptând,
în adâncul amintirii vei ramane inghețata,
acum nu vreau decat, sa te mai am o data...