A fost odată
Ca niciodată
O poezie
Mică.

« Cresc eu mare! »
Zicea ea.

Ce nu-și dădea seama
Însă
Era că membrii familiei -
O strofă-mamă,
Un vers-tată
Si câteva cuvinte-surori -
Nu-și păstrau vârsta
Pe măsură ce se înălța.

Versul s-a dus,
Strofa a-mbătrânit
Și cuvintele s-au măritat
Între ele.

Și iat-o acum,
Singură pe lume,
Pe colțul unei foi
Din coșul de gunoi.