O bilă poate oricând
Să-și asume rolul de cerc
Pentru că în condițiunea sa genială
Și universal valabilă de până acum
O bilă privită de oriunde e un cerc.

Asta ar fi un dezavantaj, ar spune unii,
Fiindcă, după cum observăm
O bilă, într-o circumspecție grabită,
E un șir infinit de cercuri,
Și sunt puțini care-și dau seama
De adâncimea sentimentelor și filosofiei sale.
Unde mai pui că e și mai plină
De idei
Decat o biată linie curbă
Cu populație echidistantă.

Pe de altă parte,
Un cerc...
O, el n-ar putea avea niciodată pretenția
De a fi considerat
Bilă.
Așa-i trebuie!
Ce, noi am ales să se plafoneze
În mod definitiv și irevocabil
În cele fatal de două dimensiuni
Atât de lipsite de imaginație?

Cu toate astea, universul planului
E suficient de încăpător pentru o serie numeroasă
De infinituri.
Și chiar dacă le lipseste spectaculozitatea,
Măcar cercurile au avantajul de a fi
Univoce.

Chiar, cine știe?
Din când în când
Vreun necunoscător
Ar putea să afirme că un cerc are tot atâtea calități
Cât o bilă.
Fiindcă așa vede el
Starea de fapt
Prin lentila convergentă.

Trăgând linie și adunând,
Las concluziile pe seama dumneavoastră...
Oricum, dacă într-o zi
Dați din greșală peste o dimensiune în plus,
Să mă anuntați și pe mine
Fiindcă vreau și eu să evoluez
De la gândirea mea punctiformă!