Sosi domnu’ Sergent în bloc la noi,
Sunat de zece ori la disperare,
De-o babă pusă chiar pe tărăboi,
Cu-o reclamație teribilă se pare;

Ședea cu un etaj mai jos, la nouă,
Chiar și pe mine ea m-a reclamat
“Că-n baia ei, chiar când nu plouă, plouă”
Până când dușul i l-am reparat;

-Domnu’ Sergent, în fiecare zi,
E-un individ ce umblă-n pielea goală
În blocu’ ce-l vedeți, de vizavi,
De m-a băgat la vârsta mea în boală,

Îl văd cum umblă prin bucătărie,
Iar după ce de-acolo-a dispărut,
Apare iarăși în sufragerie,
Exact așa cum mă-sa l-a făcut,

De-aceea eu, vă rog chiar insistent
Să rezolvați problema într-un fel,
Iar ca să fie cât mai concludent,
Ca martor ocular, priviți la el (!)

Privind Majoru’ către obiectiv,
Un individ părea că-i dezbrăcat,
În sus era mai mult ca pozitiv,
Însă mai jos, nimic n-a observat,

-Bunico, să ți-o spun, nu cred nimic (!)
Problema-i rezolvată, fi pe pace !
Fereastra e mai ‘naltă de buric,
Rușinea nu se vede, orice-ai face !…

-De nu mă crezi, ia-ți de pe cap șepcuța
Și urcă-te matale sus pe masă,
Ia și binoclu’ de la bunicuța
Și-atuncea să te-aud că-s mincinoasă !

Valeriu Cercel