De ce am senzatia asta de implacabil?
De ce trecand de ultima rascruce
Am avut senzatia de definitiv?
Nu, sigur ca nu pot da timpul inapoi,
Vreau doar inapoi ce-am avut..
Atat. Dar cui sa-i cer?
A intrat totul in prapastia
care se casca in spatele meu.
Din tot ce-a fost,
am ramas doar cu ce-am in suflet.
Intr-un fel, am murit.
Straniu, credeam ca se moare altfel.
Crdeam ca se moare definitiv.
si invat ca se moare in ceasuri
Se moare in clipe.
Se moare in tine.
Ceva din mine e ingropat
In parpastia din spate.
Catva din mine a apus
In chiar zorii acestei zile .
Excercitiu pentru apunere finala.
Orice pas fac, oriunde l-as face,
In orice directie,
E totusi un pas spre apus.
Plang de 7 ori pe zi,
plang pana cand
nu mai stiu de ce plang
de ciuda? de dor? de durere?
De ce plang oamenii?
De ce cand sunt tristi, cand ii doare
Nu fac orice altceva?
Sa stranute, de exemplu!
Sau sa li se deschida 7 pori,
pe glezna stanga,
sa planga cu picaturi de sange.
De ce am senzatia de sentinta?
Cineva a dat o sentinta!
Si n-am dat-o eu!
Nu eu, cea de zi,
Ci eu care eram ieri.
Am senzatia de sentinta,
Nu, nu cea la moarte,
Pe-aia o daduse altcineva,
Inaintea mea.
Ghilotina alegerilor,
am ales, habar n-am daca totusi eu,
pentru ca ma delimitez clar
De cea care eram ieri.
cateva fractiuni de secunda
Si ceea ce am fost s-a despartit
De ceea ce sunt.
De ce mai astept sa cada ghilotine?
In cate parti ma pot desparti
Pana la urma?
Urma? la urma nu se mai poate
Nici o ghilotina nu mai poate
Oricat de ascutita,
sa desparta nimic din mine.
Pentru ca ceea ce sunt va fi deja
Imprastiat in toate zarile,
Amprente vii ale unei fiinte moarte.