Clipește un far
în noaptea nebună,
netezind drumul
albit de iluzii.
Plouă melancolic, chiar rece,
iar gândul fluieră și tună.

Spectacol de umbre
prea mult cenzurate,
lumina-i prea chioară
în vremuri așa disperate.
Formele dispar acum timid,
iar vorbele precis or să doară.

Și totuși te caut
în această mare demență.
Vreau să ajung mai degrabă
să văd o privire curată,
în noaptea loială cu farul,
iar marea mă cheamă, așa agitată.