Iubirea ta se-nchide ca un cerc
nu știu de poate să cuprindă
imaginile care-n valuri trec
punte peste viața ce colindă....

Lasă toamna gust ca de migdale
istorii povestește blânda lună
stau și număr cercuri - ale tale
sunt ori sublime, ori prea banale

Iarna fuge și mă lasă oarbă
de soare risipit și alb în soare
ce înghețate întrebări îmi lasă...
În care cercuri sunt eu oare ?

Mă regăsesc în mugurele blând
plesnit înspre lumină și culoare
iar ochii mei înregistreză stând
un cerc ce ar trebui să zboare.

Să se-mplinească-n vara pârguită
ca tine floare cu miros frumos
ca fructul dulce, proaspăt și zemos
ca ora-n cercul de minute înnoită.

Mă-ndrept spre toamnă iar, în cerc...
Unde să pun iubirea să te cate?
În care cerc te voi găsi anume?
Sau să te prind din cercurile toate?

În care cerc sunt eu anume?
Precis, în cercul Dunării nebune !