Fierbea în mine o poezie.
Inima
clocotea în rime
pielea
spumega metafore
plămânii
inspirau aburi de simbol,
o simțeam arzându-mi fiecare celulă
mă transformam în ea
și ea în mine.
Eram alchimie.
Până la Dumnezeu mai era puțin.
Mă revărsam în versuri
mâinile rupeau
aerul schițând litere.
Am alunecat în transă.
Nu era nimeni să-mi dea
o hârtie
un creion.

Acum nu mai știu nimic despre ea
dar cred că era o poezie despre singurătate.