Șoapta mea

La cafenea ne-am întâlnit
Servind și noi câte ceva
Căci prea mult, noi am adormit
Sub carapacea psihologiei lui: altceva.

O șoaptă tu mi-ai spus atunci
Invăluit intr-o lumină
Prea galbenă, de ceară.

Eu, nu mai știu de ți-am răspuns
Sau de am spus ceva
Și nici nu știu de a fost cu rost
Căci somnul crud ne-a învelit
Intr-un târziu, mi-am amintit
Căci visul n-a fost „visul amăgit”
A fost: realitatea noastră.