Iubita mea,
ți-am ars sărutul
și te-am acoperit
cu cenușa lui înlăcrimată ...

Peste trupul rece,
de piatră vânătă,
te-am mângâiat
cu mâinile acoperite de cenușă...

Þi-am dat viața tristă,
din propriu-ți sărut...
pe care mi l-ai oferit...
Chiar de l-am ars,
ți l-am redat într-un suspin...

Ai suspinat când te-ai născut...
O mână palidă de lut ai fost,
dar prin iubirea ce ți-am dat,
din morți venit-ai,
ca să mă săruți...

Iubita mea,
ți-am ars sărutul
și din cenușa sa ai renăscut.
Acum sunt mort si rece,
draga mea...
Te rog , arde-mi sărutul!...
și-neacă-mă-n lacrimi de foc;
dă-mi buzelor roșeață pentru încă-o dată;
să te sărut în urmă ca pe-un mort...

Hai să pășim în nemurire:
odată eu,
odată tu;
căci împreună nu vom fi nicicând,
decât doar printr-un ars sărut...
în gând...