singure
poemele
tale cu
rochiile
mele foșnesc
atât de banală înfășor
lacrimile
în cioburile
oglinzilor
sparte îmi iartă
trupul
de piatră
valsez
“iubește mâinile și ochii”
vama veche
cu umărul stâng
ca o
vrăjitoare
ritualuri
arunc în ultima
spaimă
goală
îți bat
porțile
despletește-mă
șerpuitoare nu mai
suport
oglinzile sfâșiindu-mi
chipul.