Sânge nevinovat… îți curge pe obraz;
trăiești luminarea eternei speranțe.
E sângele meu… ce-ți curge încet pe obraz;
trăiesc luminarea eternei speranțe.

În țeasta mea goală e înfipt un fier greu…
Din tine străpuns-a prin inima-mi tristă…
Mă doare… durerea sublimă a fierului greu
Ce-mi penetrează din tine inima trista.

Dar, vai, nu-i bucurie deșartă
când sângele-mi curge pe tine!
Dar doare… că-mi dai bucuria deșartă…
Minciună sau adevăr îți curge prin vene?!

Și ce ești tu, ce-mi verși picuri de chin?
O, creatură diabolică a nopții
ce prinsu-m-ai fără să vreau în joc de chin,
Râzând fără iubire, în negură a nopții…

Ori ești un înger visător,
fricos de propria ta soartă,
legat într-adevăr de-un visător,
sau mai puțin… când alții îți cer soartă?!

Dar el, lichidul roșu ce-ți curge pe obraji
și picurii de chin ai inimii tristă;
ei vor ca prin iubire, să-ți curgă pe obraji…
De ce nu-i lași, făptură cu inima prea tristă?!