Sălciile plâng de dimineață
Cu roua-n frunze se trezesc la viață
Peste unde lacrima de volburi
Ieșită-i din amarul lor de scoburi.

Sălciile plâng și la amieze
Cu pleata lor ca niște metereze
În calea dorului spre ape
De suflet tot mereu aproape.

Sălciile plâng în fapt de seară
Toamna, iarna, primavara-n vară
Argintesc cu plânsul vegetal,
Mângâie apa scursă val cu val.

Sălciile plâng în crucea nopții
Știmele în mreje-atrag ca hoții
Gândurile și iubirea, tot și toate
C-așa vrea ea, c-așa socoate

Măreață salcia înfiptă-n mal
Străjer de Dunăre, amonte și aval.