între cuvinte doarme
porumbelul iertării
aripile sale dau lumina afară
cumintele nostru sărut
mângaie universul
viorile glasului său stau rezemate
de firul nemărginirii
aproape departe
în vidul erotic

privesc ochii tăi
sculptura trupurilor dezlănțuite
freamătă uitarea libelulei
de a-și opri aripile
acolo
lumea capătă forma rimei
pusă la capătul norilor
ce plouă iubirea
pe inimi desculțe ...

cand îmi săruți palma
o floare se-aprinde mereu
peste lacrimă
apoi buchet cules
unul dintr-altul