Mi-era teama sa nu-mi vezi ranile.
Dar le-ai iubit, erau ale mele.
Apoi ma feream mereu,
Sa nu le atingi,
Multe erau deschise inca.
Mi-era teama.
M-ai invatat sa nu-mi mai fie,
M-ai invatat din nou increderea,
Si ranile se inchideau, una cate una,
Sub mangaierile tale,
Sub ochii tai, sub soaptele tale de iubire.
Cand s-au vindecat toate,
mai putin doua-trei,
care nu s-ar fi vindecat vreodata,
am rasuflat amandoi usurati.
Te iubeam, te iubesc,
Esti eroul meu!
Eroul meu, calaul meu,
Cel care, dupa ce s-a chinuit
Sa mi le vindece,
Imi infloreste zilnic
Altele noi.
Habar n-aveam, ca de fapt,
tu curatasei locul
Sa faci loc propriilor tale rani,

Sa-ti marchezi teritoriul
Nu-ti placea sa-ti asezi ranile
Peste ranile altuia.