În așternut
de iluzii moi
s-a odihnit liniștită
...cioburi
din frumusețea dimineții
în care a-nțeles
că tu erai
singurătatea ei

niciodată n-a vrut
să fie muza iadului
dar, într-un fel sau altul,
a devenit purtător de ciulini,
cu fruntea în sânge
și brațe spre lumină împletite
în rugăciuni de iertare

pasiv a cântat sufletul
in aceleași tonuri

...și viața are poteca ei.