Scriu fremătând
cu unghii de lut,
poeme zbătânde,
nedorite.

Repulsii de cuvinte
mi se scurg
din păr,
iar voi ingenuncheați
în jurul meu,
să culegeți
învățătura

Celui ce nu a izbândit.

Un vis
plin de sori
albaștrii,
în care necunoașterile
se numără
în zile fără tine.

O utopie? Poate un joc fără învingător.

Creez imagini
satisfăcătoare
necesității mele,
patimii mele de tine.

Și te visez
ca un soare
imens și roșu,
înecându-mi în grația ta
întreaga vină
de a fi.