Spunea un poet că “veșnicia s-a născut la sat”
Și l-am crezut, sau poate doar am vrut să-l cred
Până mai ieri când umbrită de vreme,
Veșnicia s-a terminat plastic
În fața ușii de la intrare
Și-am rămas cu mâinile făcute căuș
Cerând de pomană o țâră de timp
Cât să mai am niște răgaz
Să plantez un suflet.

Urăsc poeții mari.
De ce nu ai pus punct poeziei?
Poate, ai rămas fără hârtie
Sau, poate, ai fost și tu mințit,
Sau, poate, cei de la tipografie
Nu au vrut să mai scrie ultimul vers
“La sat a murit veșnicia.”