să te las aici între tristețe și neiubire
e un jug pe care ți-l ofer
nu te mai privesc închid ochii și simt ultima tăcere
poate trebuia să te iau aici lângă tâmplă
să vezi crucea lăsată pe umeri de copil
știu că nu te mai am sunt doar femeia de ieri
trăiesc apusul acelei zile pe care o doream nesfârșită
mai am vocea ta aud vorbe de sânge
parcă privesc murind ultimul trandafir al lumii
nu te mai simt stau într-o celulă fără ferestre
fără lumina lunii
nu te mai vreau nu te mai vreau nu te mai...
tot măsor zilele dintre noi în nori triști
toți seamănă cumva cu un chip drag
cred că mai aștept să numeri revenirile
să îmi ții depresiile în palme
apoi să ne scăldăm în albastru

femeia de ieri încă mai greșește