agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-02 | |
minciuna
în tine un organ bolnav crește ca un cancer galopant se dospește coca ei se umfla iți iese pe gură pe ochi te învăluie și te poartă tumora minciunii cocon de aluat dulce aromat ca o placentă te ține te hrănește tu sugi esențele ei ai loc sa te învartești puțin să ațipești și să dormi apoi te trezești și iar sugi din miez până crusta se lipește de tine pielea pielii tale netede pielea ei cu altă piele pe ea netedă fină întinsă îmbracat în pielea ta organul tău vital minciuna * Implorarea a noua este: "Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau" (les. 20, 16). Ce opreste aceasta implorare? Aceasta implorarea opreste minciuna, care inseamna tainuirea cu stiinta si vointa a adevarului, pentru a insela, rataci si pagubi pe altul. Cum se poate savarsi minciuna? Minciuna se savarseste cu vorba, cu scrisul, cu fapta sau si numai cu anumite semne, sau cu tacerea. De pilda, cineva stie ca ceea ce se spune despre altul nu este adevarat si, totusi, nu arata adevarul, ci tace, zambeste sau face un semn de intarire a celor spuse. Care sunt chipurile minciunii? Minciuna poate lua diferite chipuri. Iata pe cele mai insemnate dintre ele: 1) Marturia mincinoasa, juramantul stramb si para nedreapta impotriva aproapelui; 2) Naravul de a adauga cate ceva la adevarul lucrurilor, adica de a inflori mereu lucrurile, incat nu se mai poate sti care este adevarul. De asemenea, naravul de a te lauda cu lucruri pe care nu le ai, sau de a tainui pe cele avute, spre a insela pe altii; 3) Viclenia sau vorba cu doua intelesuri, din care nu se poate deosebi adevarul si prin care se urmareste inselarea cuiva; 4) Prefacatoria (falsitatea), adica ascunderea minciunii sub chipul prieteniei, dragostei si al binefacerii, spre a insela si pagubi pe altii; 5) Lingusirea, care inseamna laudarea cuiva pentru insusiri pe care acela nu le are, in scopul castigarii de foloase nemeritate; 6) Fatarnicia (ipocrizia), adica primirea fara gand curat a parerilor si spuselor altuia, pentru a castiga foloase deosebite de pe urma acestui lucru. Cei cuprinsi de fatarnicie una gandesc si alta spun si fac. De pacatul fatarniciei se fac vinovati si cei care se arata ca tin randuielile bisericesti, pe cand, de fapt, nu le tin. Pe vremea Mantuitorului cadeau in pacatul fatarniciei mai ales fariseii si carturarii; de aceea rninciuna prin fatarnicie se mai numeste si fariseism; 7) Grairea de rau, clevetirea sau calomnia, prin care se pun pe seama cuiva cuvinte rele pe care acela nu le-a spus, sau fapte rele pe care nu le-a facut, cu gandul de a-i face rau. Tot aici se numara si raspandirea celor nascocite pe seama cuiva. Este minciuna un pacat? Din orice motiv s-ar spune si in orice chip s-ar savarsi, minciuna este pacat mare si iata de ce: 1) Credinciosului ii este dat de Dumnezeu sa caute, sa cunoasca si sa marturiseasca adevarul, avand ca talmaci al gandurilor si simtamintelor sale, graiul. Minciuna, facand rea intrebuintarea de grai, nesocoteste acest dar de mare pret cu care este inzestrat numai omul, si prin aceasta injoseste pe omul mincinos si pagubeste pe ceilalti semeni. Minciuna este primejdioasa, fiindca se furiseaza pe nesimtite in sufletul omului, prinde radacini si numai cu mare greutate poate fi scoasa; 2) Dupa invatatura Sfintei noastre Biserici, omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Prin minciuna se intuneca in om chipul lui Dumnezeu care este adevarul vesnic si se intipareste chipul diavolului care este tatal minciunii; Omului ii este dat sa traiasca impreuna cu altii. Viata de obste poate inflori insa numai daca oamenii au incredere unii in altii, iar increderea intre ei se arata limpede prin dragostea de adevar. Minciuna, dimpotriva, inabusind adevarul, roade increderea dintre oameni, otraveste legaturile de dragoste si de dreptate dintre ei si astfel face cu neputinta inflorirea vietii de obste. "Omul parator, tradator si martor mincinos, este fiara prefacuta si mult impleticita, tulbura judecatile, desparte pe barbat de femeie, incurca pe stapanitori, face dezbinari, intarata pe oameni unul asupra altuia, desparte prietenii, varsa Sange, pagubeste, rapeste, nedreptateste, dezbraca orfanii, intristeaza vaduvele, darama case, risipeste sate, pustieste orase si pierde popoare intregi"640 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Hristoitia, p. 101). Minciuna este lucrul diavolului, care printr-o minciuna i-a facut pe cei dintai oameni sa calce implorarea lui Dumnezeu si de atunci indeamna mereu la acest pacat. De aceea, in Sfanta Scriptura diavolul este numit: "Tatal minciunii" (Ioan 8, 44). Dumnezeu uraste minciuna: "Buzele cele graitoare de minciuna sunt uraciune inaintea Domnului" (Pilde 12, 22). Fiind fapta urata, minciuna nu poate ramane fara pedeapsa. Daca uneori scapa de pedeapsa oamenilor, nu poate scapa insa nicidecum de pedeapsa lui Dumnezeu, caci: "Partea... tuturor celor mincinosi este in iezerul care arde, cu foc si cu pucioasa, care este moartea a doua" (Apoc. 21, 8). De aceea, Sfanta Scriptura ne indeamna sa ne ferim de pacatul minciunii: "Nu va mintiti unul pe altul" (Col. 3, 9). Sau: "Lepadand minciuna, graiti adevarul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia suntem madulare" (Efes. 4, 25). Deci, implorarea a noua din Decalog, oprind marturia mincinoasa si orice fel de minciuna, cere fiecarui crestin sa spuna adevarul si sa se straduiasca pentru biruinta adevarului. "Cel ce voieste sa iubeasca viata si sa vada zile bune sa-si opreasca limba de la rau si buzele sale sa nu graiasca viclesug" (I Petru 3, 10). Este dator crestinul sa spuna intotdeauna tot ceea ce stie? Datoria adevarului nu cere intotdeauna marturisirea tuturor celor stiute. Ea este ingradita prin datoria de a pastra nedescoperite lucrurile care ni s-au incredintat pe temeiul increderii in cuvantul nostru ca vom pastra tacerea (datoria discretiei, adica a pastrarii celor incredintate spre a nu fi destainuite). De asemenea trebuie pastrate nedestainuite si lucrurile in legatura cu slujba fiecaruia, dupa cum cere legea (Datoria secretului profesional). Destainuirea lucrurilor incredintate spre pastrare se poate face numai la cererea autoritatilor indreptatite, sau cand prin tacerea asupra lor se pagubeste viata de obste. Numai destainuirile crestinului la Sfanta Taina a Spovedaniei nu pot fi date in vileag niciodata de catre duhovnic. adaptare dupa un fragment din pg. “CELE ZECE PORUNCI” din site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Române |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate