Mă opream
pe lăstarii vîslei.
Era între eclipsele
apelor grele
și buzele ceții
îmbrînceau toată
sufreința țărmului
sub prăpastia
podului de trestii.
Ce riduri însingurate
sădea timpul
în delta frigului.
În ce inimă mică
răbda harpia
zborul retezat.
Cum mai dejugau
peștii
așchiile algelor
într-un somn orb...