S-a spart târgul...
O viață nedeslușită îmi bântuie prin picioare,
o soartă mi-ai dat, și p'aia am plecat-o.
Mai plâng puțin, apoi mă duc.
Zumzete de albine,
păsări de dimineți
scărmănate de domnii țărilor noastre.
Oare ce mai așteptăm, dacă nu acel clipocit,
acea boare a pielii iubite
din răsărit?
Ce mai aștept? Poate pașii tăi,
să-i mai strig o dată,
poate aștept să mă mai bați o dată
cu perini de puf ce zboară,
poate doar acum ți-aș mai cere
să mă săruți de noapte-bună,
poate doar acum ți-aș cere să mai zboare păsări
deasupra stelelor noastre cu noroc...
Mai plâng puțin, apoi mă duc.
Va mai trece o noapte, va mai trece
un eu, un tu, și va veni dimineața
și din nou ne vom spăla pe ochi unul de altul.
Și mereu te voi aștepta,
și mereu nu vei fi existat...
Mai plâng puțin...
numai puțin...
Doar cinci minute.

Cut!

O.K., take two!