să fii drept mi-a spus tăticul într-o seară
când salcia pletoasă se tânguia-n ocară
și să iubești mi-a repetat-o cu năduf
crezând că eu iubesc mai mult cititul
și mă sustrag la plug....
să nu juri strâmb, la om să te gândești
de ce-i al tău cu drag să te-ngrijești
să nu dorești în veci ce nu-i al tău
gândește să faci bine, uită să faci rău

dar a uitat tătucul meu să-mi spună
că zâmbetul perfid este minciună
că ce-i al meu e pus deoparte
că am parte de el doar mâine, după moarte...
că ochii plâng mai nou fără de lacrimi
că munca pentru pâine e scăldată-n patimi

dar mi-a lăsat puternic testament
să am voința mare, acum e permanent
să nu mă lupt cu vântul chiar de-i Alizeu
să cred în reușită, să fiu creștin și eu.