obosit de cărările bătute
de furtunile în care a tot stat
rezemat de barcă ochii duși
parcă așteaptă ceva de la mare
să-i redea cele demult pierdute
să-i ostoiască doruri uitate
barba nerasă nopți nedormite acasă
mâinile bronzate se-apleacă ușor
într-o mângâiere
știută din altă viață
pe blana sufletului ce-i stă la picioare
rătăcind pe țărmuri ude și reci
respirând vântul a doua natură
îi e de-ajuns atât
un om și-un câine