citindu-ți în palmă

te idealizez tocmai ca să-mi controlez
ilaritatea, pulsul
care sare mereu de la trambulină
direct în marea mediterană.
mai tot timpul sentimentele devin
otrava
legănată în paharul cu apă și cuburi de gheață...
tu
peste cearceaful imaculat
făcut sul
după o noapte atât de zbuciumată...
seduci lumina zilei ca pe o femeie de stradă!



clipirea standard o urăsc, târziul ambiguu
poate din cauză că iubesc acel fel
de a spune da. da. mă copleșești cu
dedublarea vorbei reținute de filtrul
împlântat în craniu ca o pâlnie.



pledoaria despre și cu miresmele neexplorate.
stările flux.
neimitația intonației
chiar dacă-i același registru
permutări de viespe
neluate-n seamă de scorpion.
aschimodiile dau năvală.


scările mele poetice
care urcă pe faianța peretelui
mereu din fața mea
ca din pământ
odată am să ajung acolo
unde
zăpada mi se va lipi de pleoape
iar tu îmi vei surâde-n somn!

sunt femeie și pun întrebări naive
e normal să pun întrebări naive
e foarte normal să mă ascund în întrebări naive
picturile naive nu nasc confuzii
creierul nu trebuie conectat la nici o priză
desfigurarea umană intervine la plictiseală

*

aș cuceri marea
ca pe un bărbat!
(în tinerețe n-am făcut-o!)
cu gesturi de femeie
până când i-aș sugera refluxul
senectuții
ca o înecare firească
în abisul cuvântului,
ca o împăcare...
chiromanția mâinilor
încleștarea din urmă
adoratoare.
poate atunci, numai atunci
o să mă caute Pierdutul.


septembrie, 2005
*
n-ai cum

n-ai cum să iubești atîtea femei și să le uiți apoi

înlocuindu-le fără să vrei

n-ai cum să te recunoști decît în fața Ei

ea care nu e sau ba e… Ultima

rupindu-ți ființa în mii de bucăți

citind chiromanția tălpii

n-ajută decît să te bei…

august, 2003


*
dacă totuși te-ai gândit să-mi expediezi transpunerea unei zile în umbra salcâmilor de lângă lacul adormit în ritmul tău când și ție
râsul cuiva
îți rămâne în urechi ca un clinchet de clopoței totuși azi e o zi
neagră islamul câștigă teren
pângărește tot iar noi nu am deschis ochii la timp și pentru voi
inteligența sperie dar tu ai o zi inspirată ai vazut cameleonul
l-ai prins în bolduri cu latenta expresie a
nevederii negândirii și absurda reținere în fața evidenței dar
mi-ai dat izvorul sfârșitului de săptamână așteptând derularea
neizbăvită a lucrurilor a morții ce bântuie lumea spontană fața
care apare hidos când tu tocmai asculți râsul ei de peste umăr
simțind cerceaful ce ți s-a tras de sub tine cu tot cu ea spre
baia imaginară
dar tu trăiești în ea ești sâmburele ce-l va scuipa în gura
străinului cu o ciudă nefirească dar tu înțelegi de ce asfaltul se
adâncește sub pasul tău când îți urmăresc codița părului cerșind
lumina
o clipă nefirească te va razbuna!

o9.2003





n-ai să mă aștepți

niciodată

cu o cafea aburindă

te ascunzi după deget

precum copilul

care a făcut o poznă

cumințenia afișată

ascunde

lipsa puterii de a înțelege

metafora

aburi de femeie

10.2003

neascultare




Coapsa mea n-o să te atingă

Voi viețui alături de o ea

Și lângă tine

Voi construi mereu curcubeul virtual

Ca un pod de suspine

Coapsa mea nu te va atinge

Nu te va spulbera

Nici lacrimi nimic

Doar muzica asta divină

revedere la revedere!



Silaba ta mă doare,

Doar atât

11.2003




dacă


dacă ai ține la mine
cum eu înmuguresc așteptându-ți fructul
legănat de vânt
dacă tu ai înțelege
nevirtualul din păstrarea cuvântului
dacă migala sulfetească
ți-ar scoate ochii minții
să mă rogi să fiu
să mă rogi să te mângâi
să mă cuvânți înaintea atingerii
dacă.




rediscurs


la noapte voi scrie invers
ebraica va fi în viața de apoi
s-a născut atunci acum am uitat-o
doar libelule și căruțe cu nuci
doar sforăitul câinelui aflat pe fotoliu
la noapte voi visa invers voi scrie cursiv
negândindu-mă la absența ta pe 29 februarie
ultima dată, ultimul legamânt
și cât te-aș fi iubit?
până la moarte.
făcând din tine scâncet de copil
și rugăminți de dragoste
făcând din tine abisul gândului albastru-
la noapte n-am să te visez
primăvara va veni din ghiocelul neoferit!
Știu, tu te distrezi printre negresele opace!



Rediscurs



Te iubești prea mult încât toate iubitele tale trebuie să fie mute
Plutind în mireasma alcolurilor spre care ți se îndreaptă mâinile
Uneori prefăcute
Doar tempoul îți lipsește și femeia întreagă din tine
Văzută în mine
Doar nesatisfacția din mocirlele sufletului
se simte-n volutele abcesului descărcat la gunoiul risipei
Dar oricând poți schimba foaia coapselor rănite
Îți sta în puterile închipuite
Solzi de pește solzi de sirenă


12.2003


Am avut un vis

m-am trezit intr-o altă casă
mai mult demolată și reparată
cu tavan înalt
și dușumele de scânduri
cu miros de lemn putrezit
goală, fără mobile
pereti scorojiți!
nu mi-a venit să cred
îmi repetam mereu
cu vocea scăzută
că asta-i "casa mea"
trebuie să exist în ea
e tot ce trebuia să înțeleg
în acel moment al trezirii!


rediscurs

am petrecut odată singură pe o hidrobicicletă și lacul Herestrău
Eram în delegație, după o zi de muncă pe la ministere
mi-am propus să ajung în mijlocul lacului pedalând
pedalând
sclipirile apei mi-au obosit ochii iar picioarele nu mă mai ascultau
singură în mijlocul lacului ca și cum un alpinist pe un vîrf de munte
aș spune că m-am pierdut
aș zice că nu mi-am recunoscut reacțiile
câteva momente mi-am dorit să nu știu drumul de întoarcere.

Sunt atât de aproape de desăvârșire, îmi ziceam


03.2004



*

întrezăresc absența ta
gând de fum de țigară
în meditația pierdută
Noi doi părăsiții
Noi doi neresemnații
Noi doi amicii
De suferință
plăcerea de a constata
"lumina de după ploaie"

În viața coș de gunoi



Ești ca un paratrăsnet
Culegi fulgerul
Și mi-l transformi
În artificii-curcubeu
Peste podul meu de vise
Înger din jumătate de ZEU



Nepoți-mi dau seva
cu toate că m-aș duce
undeva unde soarele nu arde
iar deșertul e oază.
nici martor nici suflare
copac de răcoare!


2004, iulie

bianca marcovici


colecția mea din "galeria agora" apărută și în antologia de autor