Deși nu sunt ce-aș fi dorit să fiu,
În matca mea, cu sârg am adunat
Salcâm în floare sub un cer curat.

Prin trupul meu, brăzdând ca o cărare,
Port un izvor cu unde demiurge
Ce mă adună și prin văi mă curge.

Cu gândul meu în veșnică mișcare,
În fiecare zi duc altă cruce.
Pe brațul meu vin păsări să se culce

Și dacă glas mă cheamă-ntr-un târziu,
N-am să mă pierd în nici o depărtare.
Doar ochiul meu, albastru de visare,

Mai naște roua scursă-n lăcrimare
Ce-mbracă suflet dornic de-nălțare
Străpuns de-același semn de întrebare!