Poezia e simplă.

Trebuie să pui în propoziție cuvinte.
Care să fie antagonice
Și hiperbolice
Și fantastice
Și metaforice
Și logice
Și să exprime.

E un fel de mâncare.

Ca o ciorbiță de vită cu crutoane de pui
Sau ca una de burtă cu hrean.
Piept de pasăre cu ciuperci pe grătar...
Pizza, mititei, sărmăluțe…
Picioare de caracatițe la grătar…
Fructe de mare și salate asortate
Stropite cu vinuri nobile
Și tot așa nenumărate…

Poezia e o stare în toate.

Un om sănătos
Îmbolnăvindu-se pe neașteptate
De o neștiută suferință
Transpirat, plin de bube,
Nedormit, obosit… strădanie…
Iluzie de eternitate.

Poezia e noapte.

Oricine o scrie
Este întunecat în sine
Fără speranță de viață,
Fără dorință și fără putință.
Strigăt disperat de înecat
Sau de alpinist ce se visează
Urcat dincolo de Everest
Și de ultima lunii fază.