Să stingă careva lumina,
Opriți dracului și muzica asta!
E un teatru prost, mai trageți cortina
Să văd numai negru, și tăcere de post.
Sau nu mai e deloc imaginație?
Mereu aceiași actriță trecută
În rol de Madonă, sau Muză, sau Grație
Cu fața buhăită dup-o beție cruntă
transpirând a lichior
Și privind ca o mută.

Se trage abesntă prin birturi
Cu toți nespălații pentru-o dușcă de rom
Abrutizată zâmbește cu mintea în aburi
Și-și șterge saliva cu-n dos de carton.
Întinsă pe masă cu cracii în lături,
Cu un zâmbet prea tâmp că-mi vine să vărs
Ofera plăcere într-un mod artistic
Că asta e artă și-i teatru și-i vers!

Perveși suntem oameni; și n-avem d-ales
Ne rupem și-n artă și viață
... pervers.