numărul roșu ia formă
de piatră
aștept ochiul zilei
să îl privească până la cerc
rotundul neliniștit
al pașilor
ce trec elegant prin absență
și plâns

departe
îmi pieptăn părul tot mai departe
te va atinge
o iluzie precum iarba speriată
degetele mele fără început
pleoape rătăcite

o cheie de humă
o poartă
fără deschidere spre întuneric

straniu
fruntea ta neînfrunzită
și o venă tăiată perfect
de moarte

eu nu mai îndur
mă închid
în interstițiile tale

adun
tăcerea celor o mie de zile
inelul absenței

și marea
unica respirație