agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1588 .



Negație
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PRO ]

2006-08-26  |     | 



Negație

Bunicul meu și-a pierdut glasul
la Cotul Donului.
Mergea cu tramvaiul pe apă,
călătorii săi – o îmbulzeală de tancuri.
Luptau comuniștii cu capitaliștii,
luptau ei, urlătorii
cu pașnicii,
tăcuții cu vorbăreții,
turma cu liberii.
Lupta nebunia cu normalitatea.
Morții își puneau katiușe după ureche,
fumau din cartușe,
abandonau toate partidele.
Luau tramvaiul condus
de glasul bunicului meu
și plecau așa, sunet și țiuit
în sus pe Cotul Donului,
pe-un genunchi de apă,
pe-un ochi vânăt de apă.
Femeile acasă
își țipau vădănia,
lipsa celuilalt corp
apăsa.
Copiii căutau un tată în toți bărbații,
deveneau cu timpul apatici...
Tații care simulaseră entuziasmul
alergaseră spre Don și spre moarte.
Copiilor le atârnă limba, se droghează,
neagă realitatea, urâțenia ei,
își lungesc lucrurile, le sfărâmă...
Taților, copiii voștri au devenit dușmani,
luptă acum pentru cealaltă tabără,
pentru cei care v-au omorât.
E răzbunarea copiilor, e moartea-moarte.
De-acum ei vă împing în tramvaiul de Don.
Copiii capitaliști ai comuniștilor,
copiii comuniști ai capitaliștilor,
copiii albi ai părinților negri,
copiii negri ai părinților albi.
În țara tăcuților
copiii spun verzi și uscate,
în țara trăncănelii
copiii tac a înțelepciune.
Bunicule când ți-a degerat vocea la Don
și ți s-a dus la fund legată de o medalie
ce-ai făcut cu ordinea lumii?
Victimele iubesc călăii,
iar idealul călăului e să fie victimă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!