fața ta vânătă roșie suptă
se reflecta-n perdeaua ruptă
și aerul ardea se scofâlcea
rupându-și ghearele în dușumea

nu mai venea nu mă durea
plictisul care-ncepe vinerea
și de-ai fost speranța unui gând
aș fi mușcat din ficusul plăpând

aș fi băut din fiecare glastră
dârele mute scurse pe fereastră
dar mă prefac indiferent și într-o mână
la ușă mă reped: probabil sună