Pe o plajă-nsângerată
Într-o noapte-atrofiată
Iaca, doarme-un albatros.
Doarme lin
Căci din aripe-abia clintește
Doar câte puțin.
Pe-ale sale pene
Ce odată erau albe,
Plânge marea.
Se prelinge sarea.
Se topește zarea.
Ciocu-i tare
Ros de sore,
Tremură de frig.
Noaptea-l mângâie-
Și-l doare.
Nu era el, pe nori călare,
Cea mai mândră stea din zare?
Oare?
Nu e el o călătoare,
Nu ar trebui să zboare?
Oare?