Cui îi pasă că zac răspunsuri ascunse-n mine
Pentru care nu s-au inventat întrebări încă?
Șchiopătând, copleșit de și trist, pășesc prin mulțime
Și gânduri se ciocnesc ca-n mare valuri de stâncă.

Potop de idei și cuvinte, dar cine să vadă?
Elemente primordiale – gânduri – formează,
Izolate de zgomotul ce vine din stradă,
Laboratorul unde mintea și-n somn mi-este trează!

A dispărut din jur toată lumina. E seară.
În mine scântei albe se revarsă cascadă…
Dumnezeu mă ridică atârnat în a Lui gheară;
Măcar El e aici minuni din mine să vadă…