Încearcă să nu te lungești la vorbă
În lumina ușii întredeschise, în fum
Am stabilit mersul lumii deja
Hai să ne dăm în cap cu pietre de caldarâm, acum.

Omul ăsta îmi poate fi dușman. Nu mie,
Ci unor zeci de turnuri răsfrânte în băltoace
Și îndoite din ele an de an, încoace
Dar trebuie să știe că de atunci încoace nu a trecut și nu o să mai treacă nici un an.

Lumea închide porți de fier forjat cu bolți
De foc de armă la 1800, noaptea.
Și, de ce nu, tot lumea a căzut în cap
În seara aia când toți s-au hotărât că de atunci încoace tot ce crește sub piele este fapta.

Noaptea
Se-nchide iar, cu găuri de pe culmi
Mâncate de gândaci avizi de rugăciuni
Pierdute printre dinții altor maiștri străbuni,
Aceiași.

Pardon, e un război, a fost mereu și este
A fost mereu, îți zic, și este, un război
Cei ca mine de-o parte, cei ca tine de alta,
Deci hai afară, cu sau fără arme, daca vrei să continuăm. Dacă nu, poți să taci, să ieși și să treci peste.

Nu mie, ci unor zeci de turnuri răsfrânte în băltoace
Un câine-lup cu pălărie neagră le rânjește în sictir, fumând trabuc în lumina ușii întredeschise.