Se înserează. Umbre sculptează-adânc în piatră
Îngrozitoare forme. Pe holuri dintr-odată
Răzbate-un zvon de pinteni lovindu-se de dale
Și-n încăpere intră, adulmecând, o ceată
De cavaleri cu coifuri și îmbrăcați în zale.

O flacără mai suie, proptită în arcade,
Le luminează chipul și-apoi plăpând se-abate
În scuturi. Într-o clipă își leapădă-n tăcere
Armurile crestate de lovituri de spade
Și-ngenunchind se-aude un murmur de durere.

Au corpurile ude de sânge și sudoare
Iar ceața răsuflării se-ncheagă în licoare
Sub bărbile cănite c-un aspru iz de luptă.
Tresar când de niciunde episcopul apare
Cu trupul lui nevolnic și fața lui cea slută.

Viclean întinde mâna umplută de inele
Și Gaumount du Venée sărută alba piele
Neascunzând disprețul. Episcopul întreabă
Cu glas mieros și lânced: “Ce veste cavalere
Aduci în fapt de seară?”; ”Cu regele am treabă!”.

Răspunde fără vlagă, din colțul încăperii,
Cu-n geamăt ce dezleagă baierele durerii,
Chiar regele. Perdeaua la baldachin se lasă
Și-apare’un chip ce poartă povara’alienării:
“O! Dragul meu prieten ce te aduce-acasă?”.

O candel’-aurită mai fumegă. Aproape
Stă doctorul din Brabant, ușor adus de spate,
Ce dă din cap și-agită ligheanul plin de sânge;
Rostește pentru sine că regele-o să crape
Și cei din încăpere încep domol să plângă.

Curtenii-n straie negre s-au tras mai la o parte
Spre-obloanele deschise și se sfădesc în soapte,
Iar un prelat de seamă se-nchină și aprinde
Luminile de veghe; citește dintr-o carte
Căci regele-n deliru-i hulește cele sfinte.

Ce veste îi așteaptă? Războiul încetează
Și în sfârșit apare la orizont o rază
De pace? Cavalerul rostește-o rugăciune ;
Încheie-“Amin!”, se scoală, apoi înaintează
Și când ajunge’aproape de rege prinde-a spune:

“Ne-a fost potrivnic cerul, în mlaștină la Cressay
Când încleștați de-o vreme la ceasurile-amiezii
Ne-a frânt oștirea-n două și ne-a întors din cale
Baronul Guy de Flandra în capătul cirezii
De suliți! E ostatic fiul Măriei Tale”.

Un freamăt îi străbate pe cei prezenți de față;
O știu și ei prea bine că până-n dimineață
Se va sfârși corvoada durând de-o lună-ntreagă
Căci Ludovic, bătrânul, nu va mai fi în viață
Dar n-au să aibă rege pe care să-l aleagă.

Monarhul însă tace înstrăinat de boală
Și îndemnați de doctor ies toți, pe rând, din sală;
Se năpustesc în curte înspăimântați cu ropot
Grăbindu-se spre case. În încăperea goală
Episcopul rămâne. Se-aude-n deal un clopot.