agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-30 | |
Se înserează. Umbre sculptează-adânc în piatră
Îngrozitoare forme. Pe holuri dintr-odată Răzbate-un zvon de pinteni lovindu-se de dale Și-n încăpere intră, adulmecând, o ceată De cavaleri cu coifuri și îmbrăcați în zale. O flacără mai suie, proptită în arcade, Le luminează chipul și-apoi plăpând se-abate În scuturi. Într-o clipă își leapădă-n tăcere Armurile crestate de lovituri de spade Și-ngenunchind se-aude un murmur de durere. Au corpurile ude de sânge și sudoare Iar ceața răsuflării se-ncheagă în licoare Sub bărbile cănite c-un aspru iz de luptă. Tresar când de niciunde episcopul apare Cu trupul lui nevolnic și fața lui cea slută. Viclean întinde mâna umplută de inele Și Gaumount du Venée sărută alba piele Neascunzând disprețul. Episcopul întreabă Cu glas mieros și lânced: “Ce veste cavalere Aduci în fapt de seară?”; ”Cu regele am treabă!”. Răspunde fără vlagă, din colțul încăperii, Cu-n geamăt ce dezleagă baierele durerii, Chiar regele. Perdeaua la baldachin se lasă Și-apare’un chip ce poartă povara’alienării: “O! Dragul meu prieten ce te aduce-acasă?”. O candel’-aurită mai fumegă. Aproape Stă doctorul din Brabant, ușor adus de spate, Ce dă din cap și-agită ligheanul plin de sânge; Rostește pentru sine că regele-o să crape Și cei din încăpere încep domol să plângă. Curtenii-n straie negre s-au tras mai la o parte Spre-obloanele deschise și se sfădesc în soapte, Iar un prelat de seamă se-nchină și aprinde Luminile de veghe; citește dintr-o carte Căci regele-n deliru-i hulește cele sfinte. Ce veste îi așteaptă? Războiul încetează Și în sfârșit apare la orizont o rază De pace? Cavalerul rostește-o rugăciune ; Încheie-“Amin!”, se scoală, apoi înaintează Și când ajunge’aproape de rege prinde-a spune: “Ne-a fost potrivnic cerul, în mlaștină la Cressay Când încleștați de-o vreme la ceasurile-amiezii Ne-a frânt oștirea-n două și ne-a întors din cale Baronul Guy de Flandra în capătul cirezii De suliți! E ostatic fiul Măriei Tale”. Un freamăt îi străbate pe cei prezenți de față; O știu și ei prea bine că până-n dimineață Se va sfârși corvoada durând de-o lună-ntreagă Căci Ludovic, bătrânul, nu va mai fi în viață Dar n-au să aibă rege pe care să-l aleagă. Monarhul însă tace înstrăinat de boală Și îndemnați de doctor ies toți, pe rând, din sală; Se năpustesc în curte înspăimântați cu ropot Grăbindu-se spre case. În încăperea goală Episcopul rămâne. Se-aude-n deal un clopot.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate