[…]
XII
[…]
Oneghin: - Fără vorbe multe,
Să recunoașteți că mi-ați scris…
Eu v-am citit mărturisirea,
Din suflet revărsând iubirea:
Îmi place-a ei sinceritate,
Căci pasiuni de mult uitate
Mi-au răscolit simțirea iar;
N-o spun spre lauda deșartă,
Mărturisirea-mi fără artă
Primiți-o, drept răsplată, dar
Destăinuirea mi-ascultați,
Apoi, vă rog, mă judecați…

[…]
XVI
Ce-a fost, să-ntorci nu se mai poate!
Nici ani, nici suflet, e-n zadar…
V-o spun că vă iubesc ca frate,
Și, poate, și mai gingaș chiar…
Să m-ascultați fără mânie:
Fecioara tânără se-mbie
Să-și schimbe visul cu-n alt vis,
Cum schimbă florile-un cais
În primăvara revenită:
Așa a hotărât Preanaltul,
Curând vei îndrăgi pe altul!…
[…]

XIX
De ce? Așa! Ca să-mi reteze
Pustiul negrului coșmar,
Să-mi stâmpăr –spun în paranteze-
Revolta-n sufletul amar:
Că nu-i batjocură sfruntată
Și clevetire deșănțată
Cu care pleava lumii-nalte –
Prin calomnii – să nu te-asalte!
Și nu e josnică bârfeala,
Sau epigrama de nimic,
Pe care bunul tau amic
Să n-o repete… din greșeală,
În nobila-i societate:
Căci te iubește… ca pe-un frate!…
[...]