agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-06-12 | |
Dinspre ceruri curg alene râuri de lumină albă,
Peste zările albastre, peste roua de pe iarbă. Lotusul cu'al său parfum se ascunde printre unde, Lăsând glasul enigmatic spre adâncuri să cufunde. În abisu'ntunecat de înghețul timpuriu Se desprind clipe pierdute de un verde'arămiu; Amintirile ascunse în parfum de flori de crin, Amintiri adânci ca visul, amintirea din suspin. Printre crucile de piatră se așterne alai de flori Sângele curgea'ncet, printre miile de pori... Acea față de cenușă, acea față de copilă Și în inimă de piatră ar aprinde fiori de milă, Inocența'i se citește printre venele de ceară, Frumusețea ce'o ascunde pretutindeni o'nconjoară. În cavoul alb ca luna, într'o seară'nfrigurată, Stă copila adormită, palidă și'mbalsămată; Lângă ea veghează Timpul, Cronos neînduplecat, Încercand să'și amintească ce de mult el a uitat... O privește și'i cuprinde mâna în a sale palme, Își așează capul trist lângă ea, apoi adoarme... Mintea lui se luminează și începe a luci, Ochii lui par doua umbre ce se zbat între făclii, Infinitul îl destramă într'un fir lung, auriu; Simte cum va fi ucis - fi'de soră, fi'de'un fiu... Viziuni citite'n stele, Rheei moartea i'a fost dată, I'a fost soră și iubită, i'a fost slugă și amantă; A ucis'o fară milă, fară urmă de regret, Smulgând inima'i gingașă din al ei plăpând, alb, piept... Viața se scurgea, tacând, de pe chipu'i de argint Dar cu ea s'a dus și'amorul, căci amorul l'a rănit. Între stele muribunde, ce de mult s'au stins pe drum Stă cu ochi'nlăcrimați, Cronos pe un tron de scrum; Încercând să înțeleagă ce îl doare și de când, El e doar nemuritor, nu'i un simplu om de rând... Stând pe gânduri, al său suflet tot mai trist și tot mai frânt Săruta și gândul morții, gând frumos și'atât de sfânt, Existența'i inutilă 'mblânzită de uitare; Se transformă în cenușă și se pierde'ncet în mare... Și se plimbă peste valuri, printre trunchiuri de castele, Dând un gust atât de dulce epigoniilor mele. Slăbit'a drumul vieții triste, amăruie și'apăsătoare, Un titan, cu sânge'albastru care'acum știe ce'l doare... În destin fost'a scris nemurirea'i, un blestem; Ce din darul cel divin s'a schimbat într'un infern. Își aruncă a sa privire ca o lance'n cer pierdută, Către capătul de timp, către lumea surdă, mută; Așteptănd s'apară ea, buze'n sânge să'și înmoaie, Atropos, cea ce firul poa'să'l taie... "Prea marită'ntre zeițe, rogu'te pe tine tare, Lasă'mă să mor acum, să mă pierd usor în mare, Să adorm în prag de seară alintat de vântul lin, Să simt luna cum așterne peste mine flori de crin..." "Cronos, fiu al lui Uranus, ce pentru putere ai luat Viata propriului tău tată, nici măcar nu ți'a păsat Când și unde i'a fost clipa Vei plati acum risipa! Du'te'n lume și găsește un răspuns la a'mea șaradă: Cine este cel mai bun făr' s'o știe, făr' s'o vădă?" Cronos se azvârle'n timp, căutând acum răspuns La'ntrebarea făra sens, ce durerea i'a adus. Runele de celți ascunse pentru el nu au mister Dar răspunsul nu e bun, rezultatu'i efemer; Heroglie egiptene așezate mii și sute, Înșirate pe cavouri, ne'nțelese, neștiute; Le citește și învata, dar raspunsul e pierdut Doar Adam poate îl stie... când era bucăți de lut... Platon stă și meditează la această întrebare; Cine este fericit dacă nu e cel ce moare? Dar bun nu e, pentru ca lasă Suferința lui în urmă, pentru cei care le pasă... Slăbit'a drumul vieții triste, amăruie și'apăsătoare, Un titan, cu sânge'albastru care'acum știe ce'l doare... În destin fost'a scris nemurirea'i, un blestem; Ce din darul cel divin s'a schimbat într'un infern. Își aruncă a sa privire ca o lance'n cer pierdută, Către capătul de timp, către lumea surdă, mută; Așteptănd s'apară ea, buze'n sânge să'și înmoaie, Atropos, cea ce firul poa'să'l taie... "Prea măita'ntre zeițe, căutat'am ne'ncetat Dar răspunsul cel doresti, nu îl știu și'am întrebat Gânditorii cei mai mari, ce'a născut vreodată timpul Dar omoară'mă, zeiță ! Îți va fi cu mult mai simplu !" "Cronos, egoist făra de suflet, ești voința însăși, pură! Nu asta'mi doresc să'ți rostească proasta'ți gură; Răspunsul la'ntrebare'i simplu, ca și lumea'n ce trăim, Cel mai bun e cel ce uită, căci nu știe că'l iubim; Stând în lumea sa uitată nu dorește mai nimic A uitat ce e căldura, a uitat ce'nseamnă frig... El e mai bun ca toți, căci ce are el e pur Este diamantul neted scos din muntele cel dur; Este Androginul, neatins și necrapat, Insa lui nici nu'i mai pasă, fiindcă și'asta a uitat... Du'te'n lume și găsește un răspuns la a'mea șaradă: Cine stă pitit în lume ca Speranța dîntr'o ladă?" Cronos, se aruncă'n timpuri ca o lancie de foc Răscolind întreg trecutul, însa fară de noroc... Căuta ceva infim însă plin de importanță O fi amorul ce se naște? Nu! Că inima ne'ngheață! Învățați medievali, Merlin, înțelept etern, Căuta răspuns Atropei, dar ajung toți în infern; Alchimiști ascunși în temniți, cenușii, far'de lumină; Preoți ce trăisc o viață dintr'o insectă și'o tulpină; Toți îi caută'un răspuns, dar cu el alte'ntrebări: "Ce e viața?", "Care'i sensul?", "Ce e dincolo de zări?". Cronos a născut în oameni alte sute de enigme, Ce răspunsul nu'l gasesc decât fii unor nimfe. Simțindu'se învins din nou se întoarce'n infinit Unde Atropos stă și toarce firul ei la nesfarșit. Slăbit'a drumul vieții triste, amăruie și'apăsătoare, Un titan, cu sânge'albastru care'acum știe ce'l doare... În destin fost'a scris nemurirea'i, un blestem; Ce din darul cel divin s'a schimbat într'un infern. Își aruncă a sa privire ca o lance'n cer pierdută, Către capătul de timp, către lumea surdă, mută; Așteptănd s'apară ea, buze'n sânge să'și înmoaie, Atropos, cea ce firul poa'să'l taie... "Prea mărită'ntre zeițe, fiica a destinului; Sunt eu Cronos, fiu al Geei și'al Cerului! N'am gasit răspuns acum, rogu'te pe tine dar, Să'm'omori, acum, în grabă! Fă'mă, grabnic, să dispar!" "Cronos, nici n'ai cugetat! Nici nu știi ce ai facut... Ai blestemat acea faptură retezată dintr'un lut! Iși va pune întrebări, ne'ncetat, la infinit Iar blestemul ce il porți, peste ei l'ai hărăzit! Dar raspunsul întrebării este simplu și'nțelept Cel ce stă pitit în lume e "eternul aparent"... Cel mai mic punct de vrei, să'l divizi tu încă poți, Dar infinitu'i ca Speranța, nesfarșită, fară porți De început sau de sfarșit. Raspunsul la'ntrebare era simplu: INFINIT... Du'te'n lume și găsește un răspuns la a'mea șaradă: Cine este a durerii, neîncetată, veșnic pradă?" Cronos, însetat de vise, se așează peste lume, Ca un fir de praf albastru peste miile de dune; Privind lume cum încearcă să răspundă la durere Cu durerea sa internă, cu speranța care piere... Război lung, aproape veșnic, Încununat de reguli sumbre, Se transformă'ntr'unul etic... Fețele se pierd in umbre... Oare răspunsul este omul, care suferă mereu? Nu! Că este protejat de destin sau un alt zeu... Slăbit'a drumul vieții triste, amăruie și'apăsătoare, Un titan, cu sânge'albastru care'acum știe ce'l doare... În destin fost'a scris nemurirea'i, un blestem; Ce din darul cel divin s'a schimbat într'un infern. Își aruncă a sa privire ca o lance'n cer pierdută, Către capătul de timp, către lumea surdă, mută; Așteptănd s'apară ea, buze'n sânge să'și înmoaie, Atropos, cea ce firul poa'să'l taie... "Prea mărită'ntre zeițe, prea frumoasă între stele, Șansa mea de fericire, umbra visurilor mele, Rogu'te pe tine să mă scoți din suferință, Să mă lași să mor în tihnă, în a mea nedumerință... "Cronos! Sunt dezamagită, m'ai trădat și astă dată, Ai trădat și crezul tău și'a ta lume minunată... Răspunsul este simplu dacă știi de unde vine, Din al tău suflet de piatră care se revarsă'n mine... Cel ce este a durerii vesnic slugă și supus Este cel ce stă'n delir făr' să știe că s'a dus... Tu, drag Cronos, ai trecut și ce simți tu'i doar delir Þi'am tăiat de mult prea lungul, al vieții tale fir..." |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate