Când surâzi păunii clipesc,
cu brațele pline de noapte atingi
cuvântul zburătăcit între noi
și legăni nedospirea clipei în cânt,
știi doar să fugi atât de perfect în lacrimă.

În mâna ta dreaptă și-au făcut cuib
rândunele, dar tu deretici mai departe
văzduhul îngenuncheat, și fără să uiți
să prinzi cu lasoul iepurele de foc,
împământenești nesomnul în rugă.

Strivești între palme clarobscurul
și-i porți mireasma în azilul ambulant
în care prima zăpadă înghesuie jivine inocente,
cu fiecare mătănie scoți din dărâmăturile lumii
irisul înierbit al iubirii.