când am desenat primul vers pe o tablă neagră mă gândeam la tata și la toate cărțile lui scrise de el și citite de alții
a trecut vremea s-au tot spânzurat târziu prin coridoare de neaduceri aminte vremurile oamenii anotimpurile
mă gândeam atunci la pământurile prin care va mai trebui să trec fără el
aveam dreptate

spune-mi tu
ce faci când moartea îți naște copiii
când fețe hidoase îți populează darnic și neîncetat biografia
te bucuri râzi poate în dungă de vreme netimpurie
sau îți cauți tremurător cămașa vreunei dureri nu îndeajuns lucrate
ia-ți haina de pe umărul meu și pleacă în drumul tău străine chip

când am iubit primul bărbat mă gândeam la cum se duce dracului toată viața cu trenul de ora 3
era noapte și nu era frig seniori era doar soarele furișindu-se oarecum abstract cu siguranță albastru
mă gândeam atunci la apele prin care va trebui să trec fără el
aveam dreptate

spune-mi tu
ce faci când moartea îți desenează alb surâs de giocondă
te bucuri tresari fără de gând și prihană
dai semn de preaplin și viață îndelungată
sau închizi ușa cu lacăte grele
și te gândești cum e să fii rătăcitor printre stele


când am născut primul copil mă gândeam la iubitul meu și la toate cărțile scrise de el și citite de alții
a trecut vremea apoi amăreală nu îndeajuns de ciudată nu îndeajuns de lucrată
mă gândeam atunci la focul care urma să cuprindă spre dimineața lui orașul și prin care va trebui să treacă fără de mine
aveam dreptate

spune-mi tu
ce faci când moartea îți scrie poezii de dragoste lungi dar frumoase
le arunci în sertare amirosind a levănțică
sau le reciți trecătorilor care merg spre piață numărându-și banii
ia haina asta pune-o pe tine îți va ține de cald

când voi scrie ultimul vers am să mă gândesc cu siguranță la toți cei care nu mă vor citi
în rest nici nu mă mai interesează
întotdeauna am dreptate